luni, 31 martie 2008

aproape EU

ce vreme de cacat...ploaia asta imi provoaca o stare de lene.mai rau e ca ma enerveaza si ma face mai irascibila decat sunt de obicei(da,se poate!).as zbura.daca umbrela mea ar putea face asta...imagineaza-ti sa vezi un om care zboara cu o umbrela alba.cum ar fi?numai ca tu,nu mai putea vedea,nu ai avea puterea asta.pentru ca as zbura deasupra norilor,cat mai aproape de soare.mi-am pune niste slapi,pantaloni scurti si un tricou si m-as plimba tantosa din nor in nor.as rade de oamenii care alearga care,incotro sa se adaposteasca de ploaia.iar pe norul de deasupra ta m-as dezlantui intr-un dans nebunesc iar el sub miscarile picioarelor isi va scutura si ultima picatura udandu-te pana la piele.m-as amuza teribil de imaginea asta.iar eu,acolo sus,ma voi desfata cu razele soarelui care ma lumineaza doar pe mine,singurul trup pe care-l mangaie va fi al meu,in timp ce voi alergati buimaci pe strazi si v-ati dori si voi macar o raza din el.oh,prostilor ce sunteti...nici pana azi nu ati aflat ca ploaia purifica?ca va spala pacatele?si voi fugiti...o sa va fac un cadou...fiecaruia dintre voi o sa va dau o umbrela.sa zburati voi in locul meu deasupra norilor,si sa raman eu singura,aici,sub ploaie.sa alerg desculta pe strazi,sa adulmec insetata mirosul de asfalt umed,sa ma bag sub fiecare copac,sa-l trag de crengi si sa ma ude leorca,sa simt cum imi siroieste apa din par pe frunte si mai jos pe linia nasului,poticnindu-se cateva clipe pe buzele pline,colorate de ciresele de mai,si de acolo pe gatul neted,conturand apoi din ce in ce mai clar sanii care se ivesc nerusinati de sub ia alba de panza topita...Doamne,cata fericire respir...
dar voi,de acolo de sus ati vedea toate astea,si v-ati da seama ca asta este adevarata viata si ca asa ar trebui sa te comporti cu ploaia,s-o iubesti si nicidecum sa vrei sa o alungi sau mai degraba sa fugi tu de ea.atunci v-ati dori sa reveniti toti aici,sa va bucurati asa cum fac eu.v-ati lua umbrelele si ati pluti usor pana la pamant...
fir-ati ai dracu'de oameni!nicicum nu scap de voi...

Mi-e dor de fericire...


In incercarea disperata de a-mi opri lacrimile ce insista sa-mi inunde ochii de smarald nu mai am timp sa privesc.Asa am uitat cum arata fericirea,oamenii,viata.Tot asa am uitat sa iubesc.Nu mai stiu ce culoare are cerul sau cum straluceste soarele,nu mai stiu cum arata colega de birou sau cu ce bluza m-am imbracat azi.Si toate astea pentru ca singura mea preocupare e sa-mi stapanesc lacrimile.Trupul meu simte numai suferinta.Iar sufletul simt ca mi-a murit de mult.Prea repede a murit copilul din mine.Prea repede am uitat sa ma bucur de cantecul unei pasari,de sursurul unei ape,de mirosul unei flori,de zborul unui fluture.Am aruncat sufletul de copil si am imbracat mantia durerii,batuta cu lacrimi de diamant.Ochii si-au pierdut sclipirea de bucurie chiar daca isi pastreaza inconfundabila culoare superba.Buzele incearca cu disperare sa schiteze un zambet dar din pacate nu mai stiu cum se face asta;colturile gurii au cazut prada fortei gravitationale,dand figurii un aer trist.Mi-e dor sa fiu fericita.Si in momentele astea asta ar trebui sa fac.Sa rad!
Aud mereu povesti cu muribunzi care traiesc fiecare clipa la intensitate maxima.Eu de ce nu pot sa fiu asa?De ce nu ma bucur si eu de orice gura de aer pe care inca o mai respir?Sunt speriata,mi-e frica.Nu stiu ce ma asteapta,nu stiu ce o sa fie.As putea sa mor acum,maine niciodata.As putea sa nu ma bucur niciodata de ganguritul propriului copil.Si-atunci ce rost mai are drumul meu pe pamant?Dar poate minunile exista.Numai un suflet ratacit crede in minuni.Numai un om care si-a pierdut ultima speranta,care nu mai gaseste nici un sprijin in viata,care nu mai are puterea sa lupte pana la capat se agata de un lucru marunt,cum ar fi credinta in minuni.
Cum sa-mi recapat zambetul,inima,sclipirea din ochi,iubirea,viata,puterea de a lupta?Simt ca e imposibil.Ma simt "demolata",sunt prabusita fizic si mai ales psihic.Nu reusesc sa-mi gasesc punctul de sprijin,echilibrul care sa-mi dea putere sa merg inainte.
Poate ca tu m-ai putea ajuta.La tine am gasit intotdeauna puterea,iubirea,intelegerea,acceptarea necunoscutului.

de azi am blog...si eu

de azi am SI EU blog.ca doar de,asa suntem noi romanii,ne-am nascut cu un dezvoltat simt de turmă.de ce am blog?nu ştiu...poate pentru ca ma plictisesc la servici si m-am gîndit sa-mi ocup timpul cu ceva...sau poate pentru ca aud mereu de la cunoscuti ca scriu frumos(din nou,sta in natura noastră de români,"romanul s-a născut poet")si ca ar trebui sa le ofer si altora plăcerea de a se delecta cu"scrierile" mele.de fapt,am blog pentru ca asa vreau EU!!!